Potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivelul grupului de unități de învățământ preuniversitar din județul Iași, data de 14 octombrie este declarată zi nelucrătoare.
Elevii din Iaşi nu merg la şcoală pe 14 octombrie
Anunțul a fost transmis de Inspectoratul Școlar Județean Iași, instituția precizând că această prevedere este inclusă în documentul aflat în vigoare, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, cursurile și activitatea administrativă din școlile vizate vor fi suspendate în această zi, în contextul manifestărilor religioase și culturale organizate anual cu ocazia Sărbătorilor Iașiului. În fiecare an, mii de credincioși participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva, eveniment care transformă orașul într-un important punct de atracție spirituală.
Structura anului școlar 2026-2027, în județul Iași
Anul școlar 2026-2027 în județul Iași a început pe 7 septembrie și este structurat în cinci module de învățare, separate de perioade de vacanță. Primul modul se desfășoară până pe 23 octombrie, urmat de vacanța de toamnă programată între 24 octombrie și 1 noiembrie. După reluarea cursurilor, elevii vor continua activitatea școlară până la vacanța de iarnă, care începe pe 23 decembrie și se încheie pe 10 ianuarie.
În a doua parte a anului școlar sunt prevăzute vacanța mobilă din luna februarie, vacanța de primăvară la finalul lunii aprilie și începutul lunii mai, precum și vacanța de vară, care va începe pe 19 iunie 2027 și se va încheia pe 5 septembrie.
Pe lângă perioadele de vacanță stabilite prin structura anului școlar, elevii și cadrele didactice vor avea parte și de mai multe zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale. Printre acestea se numără Ziua Educației, marcată pe 5 octombrie 2026, Sfântul Andrei pe 30 noiembrie, Ziua Națională a României pe 1 decembrie și Crăciunul pe 25 decembrie.
În prima parte a anului 2027, alte zile libere vor fi acordate de Bobotează, de Sfântul Ioan Botezătorul, de Paște și de Ziua Copilului. Aceste date completează calendarul anului școlar și oferă elevilor perioade suplimentare de pauză pe lângă vacanțele deja programate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!