„Astăzi, nu există vreo discuție referitoare la vânzarea acestui palat. Nu a fost propusă nicio astfel de măsură și, chiar dacă ar exista o propunere, aceasta ar putea fi realizată doar printr-o hotărâre a Guvernului, urmată de dezbateri publice.
În prezent, nu există nicio inițiativă de a propune Guvernului vânzarea acestui palat”, a declarat Roman Cojuhari.
Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a vorbit despre mai multe soluții pentru a remedia situația de la Calea Ferată a Moldovei, printre care a menționat înstrăinarea unor active, inclusiv Palatul Feroviarilor din centrul capitalei. „Cred că ei trebuie să scoată la vânzare Palatul Feroviarilor, să incaseze resurse financiare, să plătească salarii, să cumpere vagoane”, a declarat ministrul.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, critică declarațiile ministrului Infrastructurii, Vladimir Bolea, care a vorbit despre vânzarea Palatului Feroviarilor pentru a remedia situația de la CFM. „Iată cine sunt vânzătorii de țară și de patrimoniu național”, a scris liderul socialiștilor.
Fosta procuroare Anticorupție, politiciana Victoria Furtună propune un parteneriat public-privat pentru salvarea Palatului de Cultură al Feroviarilor. „Putem transforma acest simbol al Chișinăului într-un centru cultural și economic profitabil, fără ca statul să piardă acest activ valoros”, a scris Victoria Furtună.
Dorin Recean promite că Palatul de Cultură al Feroviarilor nu va fi vândut, după ce Vladimir Bolea a venit cu această propunere. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, în care a menționat că problemele de la Calea Ferată a Moldovei pot fi rezolvate doar prin restructurarea acestei companii. Mai mult, șeful Executivului a declarat că se elaborează deja un plan de reorganizare, iar primele propuneri au fost deja înaintate de ministrul Infrastructurii.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!