În declarația de avere a Iuliei Timoșenko, ca sursă a banilor este indicată o firmă de avocatură americană „Reid, Collins, Tsai LLP”. Suma de 148 345 441 de grivne a fost transferată în SUA în faza de decontare pre-proces, fără să fie specificat ce caz anume a fost soluționat.
Amintim că în anul 2011, în timpul regimului Ianukovici, lidera formațiunii „Batkivșcina” (n.red. Patria), Iulia Timoșenko, a fost găsită vinovată de abuz de putere în cadrul unei anchete privind folosirea inadecvată a 380 de milioane de euro primiţi de Kiev în schimbul vânzării cotelor sale de emisii de CO2, în perioada în care conducea Guvernul.
Fosta prim-ministră a fost condamnată la 7 ani de închisoare, fiind încarcerată la închisoarea din Harkov. Timoșenko fost eliberată din închisoare abia în anul 2014, după protestele Euromaidan.
Ulterior, SUA și UE au calificat verdictul în cazul Iuliei Timoșenko drept răfuială politică.
Timoşenko a deţinut funcţia de premier al Ucrainei din februarie până în septembrie 2005, apoi din decembrie 2007 până la începutul anului 2010.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!