Cod Roșu de vânt la munte
Meteorologii au emis un cod Roșu de ninsori însoțite de vânt foarte puternic și vizibilitate aproape de zero în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri altitudine. Rafelele vor putea ajunge și la 120 km/h.
Cod Portocaliu în Moldova
Pe parcursul zilei de duminică și în prima parte a nopții de duminică spre luni, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania vântul va sufla tare cu rafale de 70-90 km/h. De asemenea, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi foarte redusă. În Carpații Meridionali la altitudini de până la 1700 m, precum și în nordul și centrul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1.700 metri altitudine, va fi viscol puternic iar vizibilitatea foarte redusă, în timp ce rafalele de vânt vor ajunge la 100 km/h.
Cod Galben în mare parte din țară
În Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și la munte va ninge viscolit, iar temporar vizibilitatea va scădea sub 100 metri. Vântul va avea viteze de 50-70 km/h și local se va depune strat de zăpadă în general de 3-8 cm. În Carpații Orientali și Meridionali se va depune strat de zăpadă de 10- 20 cm. În timp ce, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia vântul va avea intensificări, cu viteze de 50- 70 km/h.
Atenționare meteo
De asemenea, meteorologii au emis o atenționare meteo de intensificări ale vântului, în perioada 29 decembrie ora 10:00 - 29 decembrie ora 23:00, în Moldova, Dobrogea, sudul și vestul Olteniei și sud-estul Transilvaniei, unde vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50- 70 km/h. De asemenea, intensificări ale vântului vor fi și în Carpații Meridionali și de Curbură, cu viteze de 60...85 km/h, iar la peste 1700 m, rafalele vor atinge 90...120 km/h, viscolind zăpada depusă, iar vizibilitatea se va menține scăzută.
Cum e vremea în Capitală
În perioada 28 decembrie ora 08:00 și 29 decembrie ora 08:00, cerul va fi variabil în Capitală, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de 30-40 km/h, cu intensificări după-amiaza și seara, când se vor atinge viteze de 50-60 km/h. Temperatura maximă va fi de 6- 7 grade Celsius, iar minima de între -4 și -1 grad. În intervalul 29 decembrie, ora 08:00 - ora 23:00, cerul va fi variabil, iar vântul va mai avea unele intensificări în prima parte a intervalului, cu viteze de 30...40 km/h. Temperatura maximă va fi de 4- 6 grade.
Ce spun meteorologii
Potrivit meteorologilor, intensificările de vânt vor face ca temperaturile resimțite să fie mult mai scăzute decât cele din termometre. De asemenea, nu vom scăpa nici de precipitații.
„În zonele vizate de codu roșu, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla cu putere și vom ajunge până la rafale de peste 120 km/h, chiar până la 140 km/h și vizibilitatea va tinde spre 0. Însă, și în zonele joase de relief, mă refer la zona Transilvaniei și zona Moldovei, vor fi rafele puternice ale vântului, viteze de până la 90 km/h. Cea mai mare parte a țării se află sub incidența codului Galben, rafale de vor fi de 50 sau 70 km/h, dar trebuie să ținem cont că vor fi și ninsori în jumătatea nordică și în special la munte se va depune strat de zăpadă de 20 de centimetri, în zonele mai joase de 3 centimetri.
De mâine încolo, după ce vor expira aceste coduri, chiar dacă nu vom mai avea coduri în vigoare, ne așteptăm la intensificări de vânt în special la munte și în regiuni estice și sud-estice. Aceste intensificări vor amplifica și senzația de frig în zonele în care avem coduri, astfel că temperaturile resimțite vor fi mai coborâte. Nu scăpăm nici de precipitații acestea vor fi mai ales sub formă de ninsoare”.
În ceea ce privește Revelion, vremea va fi rece, cu temperaturi ce pot ajunge în țară și la -9 grade Celsius.
„Din datele pe care le avem în noaptea de Revelion va fi frig, pentru că temperaturile pe care le avem vor fi negative în toate zonele țării. În zona Capitalei sunt estimate, la periferie, -5, iar în centru -2 grade. În restul zonelor ne așteptăm în jur de -5 sau chiar -9 grade. Sunt de așteptat ninsori slabe în nord și centru și izolat în celălalte regiuni”, a explicat meteorologul ANM.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!