Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul General de Poliție, aceste permise erau eliberate chiar și fără pregătirea necesară sau susținerea examenelor.
„Acțiunea a vizat peste 10 localități din trei raioane din sudul țării, unde s-a constatat că directorii și angajații unor școli auto introduceau ilegal în sistemele informaționale datele persoanelor care achitau sume cuprinse între 500 și 1000 de euro pentru obținerea permiselor auto fără a frecventa orele de pregătire teoretică sau practică.
Printre beneficiarii acestor servicii ilegale se numără și persoane care nu se aflau în Moldova în perioada respectivă. Documentele obținute în mod fraudulos erau utilizate atât în țară, cât și în străinătate, fără ca statul să beneficieze de taxele aferente.
În urma perchezițiilor efectuate la școlile auto implicate, la subdiviziunile Agenției Servicii Publice și la domiciliile suspecților, autoritățile au confiscat aproximativ 1.000.000 de lei.
O parte dintre aceștia fiind pregătiți pentru a fi transmiși altor membri ai grupului infracțional. De asemenea, au fost găsite două arme și peste 300 de cartușe deținute ilegal, peste 10 telefoane mobile, înscrisuri care atestau școlarizarea fictivă a cursanților și zeci de certificate de absolvire și alte documente falsificate.
La moment, peste 15 persoane sunt cercetate în cadrul investigațiilor, beneficiind de prezumția de nevinovăție, conform legislației în vigoare”, au declarat oamenii legii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!