35,86 lei/l Motorina la 35,86 lei/l, benzina la 33,67 lei/l — noi prețuri ANRE de vineri 23.180 kg ANSA nimicește 23.180 kg de banane și 820 kg de ceai cu pesticide depășite 20,1147 lei Euro la 20,1147 lei, dolar la 17,5246 lei — curs BNM pentru weekend 10–40% % Râurile Nistru și Prut la 10–40% din debitul mediu — coduri Roșu, Portocaliu, Galben
Ambasada Ucrainei renunţă la versiunea care excludea atacul cu rachete asupra avionului prăbușit

Ambasada Ucrainei în Iran a renunţat la o menţiune iniţială, conform căreia accidentul avionului Boeing-737 al companiei Ukraine International Airlines, prăbuşit lângă Teheran, a fost provocat de o problemă la motorul aeronavei, transmite Agerpres, cu referire la Reuters.

Foto: epa.eu

Într-o a doua declaraţie se arată că motivele prăbuşirii nu se cunosc şi că toate comentariile anterioare nu au avut caracter oficial.

Întrebat, într-o conferinţă de presă la Kiev, dacă avionul ar fi putut fi doborât de o rachetă, premierul ucrainean Oleksi Honcearuk s-a arătat prudent faţă de orice speculaţii până când vor fi cunoscute rezultatele anchetei în acest caz.

De asemenea, el a anunţat că Ucraina a interzis zborurile companiilor sale aeriene în spaţiul iranian începând din 9 ianuarie.

Avionul care s-a prăbușit în apropiere de aeroportul din Teheran avea la bord 176 de persoane și zbura spre Kiev. Niciuna dintre victime nu a putut fi salvată. Echipajele care au fost trimise la locul tragediei nu au putut interveni, pentru că totul era în flăcări, a declarat Pirhossein Koulivand, șeful serviciului medical de urgență al Iranului.

Agențiile iraniene Fars și ISNA au anunțat că aeronava s-a prăbușit din cauza unor probleme tehnice. Potrivit FlightRadar 24, avionul ar fi fost în serviciu doar trei ani și jumătate.

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a creat o celulă de criză și a solicitat procurorului general inițierea unei anchete penale pe cazul prăbușirii aeronavei.

Anterior, BBC scria că nu este clar dacă prăbușirea avionului are legătură cu evenimentele de peste noapte, când Iranul a ripostat pentru moartea generalului Qasem Soleimani cu rachete balistice trase asupra a două baze militare din Irak, ce găzduiesc militari americani. Ambasada Ucrainei în Iran a exclus, însă, versiunea unui atac cu rachete asupra avionului prăbușit.

Potrivit datelor Ministerului de Externe al Ucrainei, victimele decedate erau din următoarele țări: Iran - 82; Canada - 63; Ucraina - 2 + 9 (membri ai echipajului); Suedia - 10; Afganistan - 4; Germania - 3; Regatul Unit - 3 persoane.

Totodată, echipele de salvare iraniene au găsit cutia neagră a avionului Boeing 737, iar purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian al Transporturilor, Qassem Biniaz, a declarat că accidentul aviatic s-ar fi produs din cauza unui incendiu izbucnit la unul dintre motoare.

Acesta este primul accident fatal din istoria companiei Ukraine International Airlines (UIA). Compania a precizat că aeronava trecuse testul tehnic pe data de 6 ianuarie. De asemenea, UIA a promis că va avea loc o anchetă cuprinzătoare, la care vor lua parte compania producătoare, autorităţile ucrainene şi cele iraniene.

În același context, compania a informat că suspendă pe perioadă nedeterminată toate cursele aeriene către Teheran.


Pub