Ceremonia și petrecerea au reunit tradiții din cultura moldovenească și cea indiană. Printre obiceiurile respectate s-a numărat ruperea colacului, prin care mirii află cine va fi „șeful în casă”.
Un alt moment al nunții a fost cel în care mirii și-au pus la gât ghirlande mari din flori naturale. În cultura indiană, acestea sunt asociate cu respectul reciproc și unirea celor două destine.
La petrecere nu a lipsit nici hora moldovenească. Atât invitații din Moldova, cât și cei veniți din India au dansat împreună, iar atmosfera a fost completată și de muzică și dansuri indiene.
„Încă așa ceva nu ați văzut. Indienii să danseze la horele noastre”, se arată într-un clip publicat pe rețele.
Tânărul s-a botezat pe 8 august, la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Valea Perjei, raionul Cimișlia.
Pe 13 august, acesta s-a cununat cu o moldoveancă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!