„Având în vedere faptul că funcția de președinte este vacantă urmează să stabilim interimatul. Nelea Budai exercită funcția de vicepreședinte a Colegiului Civil, iar Iurie Iordan, interimar a funcției de vicepreședinte a Curții de Apel a Colegiului Penal. Propun numirea lui Iurie Iordan”, a menționat Luiza Gafton.
„Fiindcă este un subiect destul de controversat, încerc să identific dacă este publicat decretul despre care ați vorbit și pe care l-am văzut pe facebook. Este publicat?”, a replicat Elena Belei.
„Nu este publicat, dar dacă atragem atenția în decret se menționează. Prezentul decret intră în vigoare la data semnării”, a răspuns Gafton.
„În tot acest haos bine regizat, cred că trebuie să se manifeste cineva suficientă luciditate cu toate riscurile pe care le comportă această luciditate afișată. Mă uit în legea privind statutul judecătorului și în art.20 alin. 6 a acestei legi, scrie negru pe alb- judecătorul se consideră promovat în funcția de judecător la o instanță superioară, se consideră numit în funcția de președinte sau de vicepreședinte de instanță sau se consideră transferat la o instanță de același nivel la data publicării decretului respectiv. Mă uit în 2 hotărâri a CC, practica constantă a CC, scrie că în cazul revocării, eliberării, procedura este aceeași. Nu știu dacă este bine să mergem pe mâna unor biberoane politice și să ne facem de râs în mahala”, a mai adăugat Belei.
„Ceea ce punem noi astăzi în discuție nu este act normativ, mă scuzați dar trebuie să vă spună cineva ”, a mai adăugat Belei.
„Din spațiul public din câte am înțeles, domnul Clima este pe foaie de boală. Oricum trebuie să stabilim interimatul, cui trebuie atâtea discuții?”, a întrebat Musteață.
„Discuțiile sunt ca să nu planeze prostiile ca niște baloane sau fluturi de păpădie în societate”, a replicat Belei.
„Doamna Belei și doamna Ciugureanu nemijlocit este vizată în decretul dat și ar trebui să se abțină nu să facă comentarii. Foarte bine, ieșiți pe gard și faceți comentarii”, a adăugat Musteață.
Președinta Maia Sandu a anulat decretul fostului președinte Igor Dodon prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.
La sfârșitul lunii iulie 2020, CSM l-a desemnat pe magistratul Vladislav Clima câștigător al concursului pentru suplinirea funcției de președinte al Curții de Apel Chișinău. Vladislav Clima este judecător din 2006, fiind numit în funcție la Judecătoria Ciocana. În februarie 2017, în temeiul unui decret al președintelui Igor Dodon, ajunge judecător la CA Chișinău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!