„Un președinte cu un Parlament PAS nu va putea face nimic, de aceea prima decizie va fi declanșarea alegerilor parlamentare anticipate”, a declarat Renato Uastîi.
Liderul PN a recunoscut că în 2021 a greșit, atunci când a decis să se înscrie la parlamentare cu un bloc politic și nu a acumulat numărul suficient de sufragii, deși ar fi avut o fracțiune întreagă dacă ar fi mers ca și partid. Mai mult, Renato Usatîi declară că Republica Moldova trebuie să devină o țară prezidențială, în care să guverneze dictatura ordinii”, iar CNA și SIS să fie dizolvate și restructurate.
De ce Maia Sandu nu merită al doilea mandat de președintă, cum va micșora numărul de „nacealnici”, situația de la Căile Ferate, de ce se vinde Portul Giurgiulești, unde au greșit agricultorii, atunci când au negociat sprijinul oferit PAS în schimbul unor funcții, dar și detalii despre „fina Iuliana Beregoi” și relația cu Nina Crețu, aflați din UNInterviu:
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!