35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Fiul viitorului rege al Norvegiei, pus sub acuzare pentru 32 de infracţiuni, inclusiv patru violuri: Cum a reacționat Casa Regală

Marius Borg Høiby, fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, a fost pus sub acuzare pentru 32 de infracțiuni, inclusiv patru capete de acuzare pentru viol, relatează Libertatea, citând The Guardian.

Foto: Profimedia

Acuzat de viol, violență domestică și filmări ilegale

Høiby, fiul prințesei Mette-Marit și al prințului moștenitor Haakon, viitorul rege al Norvegiei, urmează să fie judecat la începutul anului viitor. Dacă va fi găsit vinovat de cele mai grave acuzații, riscă până la 10 ani de închisoare.

Printre acuzațiile făcute publice luni se numără violul a patru femei, violență domestică asupra unei foste partenere și filmări ilegale ale mai multor femei, inclusiv imagini intime surprinse fără știrea sau consimțământul acestora.

De asemenea, Høiby este acuzat de hărțuire la adresa poliției și încălcări ale legislației rutiere.

Marius Borg Høiby neagă toate acuzațiile

Avocatul său, Petar Sekulic, alături de Ellen Holager Andaenæs, a declarat că Høiby „neagă toate acuzațiile de abuz sexual și majoritatea celor privind violența” și că își va prezenta propria versiune în fața instanței.

În iunie, acesta fusese deja inculpat pentru 23 de infracțiuni, inclusiv trei capete de acuzare pentru viol, înainte ca dosarul să fie transmis procurorului de stat.

Potrivit anchetei, presupusele fapte ar fi avut loc între 2018 și noiembrie 2024, toate după un act sexual consimțit, în timp ce victimele dormeau. De asemenea, Høiby ar fi filmat fiecare dintre femei în timpul agresiunilor.

Dacă va fi găsit vinovat, riscă 10 ani e închisoare

„Acesta este un caz foarte grav. Violența sexuală și abuzurile în relațiile apropiate pot lăsa consecințe de durată și pot distruge vieți”, a spus procurorul de stat Sturla Henriksbø, subliniind că statutul lui Høiby ca membru al familiei regale „nu înseamnă un tratament mai blând sau mai aspru decât în cazul altor inculpați”.

Pedeapsa maximă prevăzută pentru faptele din rechizitoriu este de 10 ani de închisoare. Procesul, care ar urma să dureze aproximativ șase săptămâni, este programat pentru luna ianuarie.

Høiby nu deține titlu regal și nu face parte din linia de succesiune. Casa Regală a Norvegiei a transmis: „Este de competența instanțelor să analizeze cazul și să ia o decizie. Nu avem alte comentarii.”


Pub