Cu mai puţin de o săptămână înaintea scrutinului de la 5 noiembrie, al cărui rezultat rămâne incert, preşedintele democrat i-a complicat situaţia vicepreşedintei sale, calificându-i pe susţinătorii predecesorului său republican drept „gunoaie”, după care şi-a retractat cuvintele.
Donald Trump a încercat să exploateze miercuri o gafă făcută de preşedintele american în exerciţiu, Joe Biden, cu privire la alegătorii săi, deplasându-se la un miting electoral la volanul unui camion de colectare a gunoiului, în timp ce cursa sa electorală pentru Casa Albă în faţa candidatei democrate Kamala Harris a intrat în linie dreaptă, relatează AFP, citată de presa română.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!