79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Transportatorii anunță proteste pe 9 octombrie: Peste 450 de microbuze își vor suspenda cursele regulate în toată țara

Transportatorii anunță că vor organiza o nouă grevă, pe întreg teritoriul țării, pe data de 09 octombrie 2019. Asta în cazul în care autoritățile nu vor accepta demersul de a majora tariful în transportul rutier de călători.

Foto: Marina Rusu/facebook

Conform datelor preliminare, numărul participanților va fi mai mare decât cel anunțat inițial și va depăsi 250 unități de transport ce vor ieși în PMAN și peste 200 unități de transport care vor staționa în centrele raionale și sate, pentru a suspenda executarea unor curse regulate în semn de protest.

Numărul total de companii de transport care solicită scumpirea biletelor de călătorie este de 103, cu peste trei mii de angajați. Acestea au semnat mai multe declarații de solidarizare, adresate ministrului Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan.

Declarație de solidarizare / Sursa:apota.md
Declarație de solidarizare / Sursa:apota.md
Declarație de solidarizare / Sursa:apota.md

Lista curselor regulate care vor fi suspendate pe data de 9 octombrie va fi difuzată prin intermediul instituțiilor mass-media, pe 8 octombrie.

Reamintim că la 20 august, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a transmis un demers ministrului Economiei, în care a cerut ajustarea tarifelor pentru serviciile regulate rutiere de pasageri. Ulterior, la 12 septembrie, circa 100 de conducători auto, la volanul microbuzelor, au claxonat în semn de protest, în Piața Marii Adunări Naționale. Aceștia au anunțat că dacă Ministerul Economiei și Infrastructurii nu vor da curs solicitării lor de a ajusta prețurile la călătorie, ei vor organiza o grevă.


Pub