4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Popescu: Din 2014 s-a luat decizia de a nu alinia Moldova la sancțiunile europene contra Rusiei. Noi ne menținem pe această linie

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, susține că Moldova nu se va alinia sancțiunilor europene contra Rusiei. „Din 2014, după anexarea ilegală a Crimeei, în RM s-a luat decizia de a nu alinia Republica Moldova la sancțiunile europene sau americane introduse contra Rusiei și la această etapă noi ne menținem pe această linie”, explică Popescu la la emisiunea Cutia Neagră de la TV8.

Foto: Fb/ Nicu Popescu

Vicepremierul ține să menționeze că „indiferent de limbajul în raport cu Rusia, niciun Guvern din 2014 nu a luat sancțiuni serioase aliniate la cele europene”.

„Societatea noastră, economia noastră, sistemul nostru energetic sunt prea vulnerabile pentru a antrena Republica Moldova în astfel de sancționări, care implică costuri”, spune Popescu, menționând că aceste costuri sunt mai greu de recuperat în cazul Republicii Moldova.

„Deciziile privind impunerea unor sancțiuni contra Federației Ruse nu sunt decizii simple. Aceste decizii sunt complicate, dificile, pentru state mult mai puternice, mult mai prospere, cu mai multe alternative pentru funcționarea economiei acestor state decât Republica Moldova”, a declarat Popescu.

Nicu Popescu a relatat că poziția RM „a fost explicată foarte clar poziția” , poziție formulată de doamna președintă și de acesta: „Noi am spus ce credem despre acest act nejustificat împotriva Ucrainei. Acum avem și discuții tehnice. Există comunicare cu Federația Rusă. Există mai multe situații legate de cetățenii noștri blocați în Federația Rusă, care nu pot traversa Ucraina și au nevoie de a sta pe teritoriul Federației Ruse. Noi avem nevoie să discutăm”.

Mai multe bănci rusești vor fi excluse din sistemul de plăți SWIFT. Decizia a fost luată de liderii UE și SUA.

UE a anunțat pentru Rusia „cele mai dure sancțiuni aplicate vreodată”. „Vom trage la răspundere Kremlinul”, a declarat Borrell.


Pub