36,52 lei/l Motorină la 36,52 lei/l, benzină 33,99 lei/l — prețuri ANRE de mâine 3 reținuți Trei persoane reținute pentru trafic de migrenți, 7.000 €/persoană 2 drone Două drone au survolat astăzi spațiul aerian al RM, detectate la nord și sud-est 1,1 mln € Călin Georgescu percheziționat de DIICOT, dosar de 1,1 mln € înșelătorie
(video) Ședința în dosarul „Spravca”, din nou amânată. Dodon: Nu au absolut nimic pe celelalte cazuri și încearcă măcar aici să obțină ceva

Ședința de astăzi, 12 iunie, în dosarul denumit generic „Spravca”, în care este vizat fostul șef de stat, Igor Dodon, soția acestuia și un medic de familie, a fost din nou amânată. Despre aceasta a anunțat ex-președintele pe rețele. „Nu au absolut nimic pe celelalte cazuri și încearcă măcar aici să obțină ceva. E stranie această abordare”, a declarat Dodon în fața jurnaliștilor. 

Foto: Facebook

„Însăși prezența mass-media, la ședința de astăzi, demonstrează interesul guvernării anume pe acest dosar. Au uitat de restul dosarelor, de partid, trădare de patrie, acuzații mult mai grave și se axează pe dosarul „spravca”. Aceasta înseamnă că nu au absolut nimic pe celelalte cazuri și încearcă măcar aici să obțină ceva. E stranie această abordare”, a spus fostul șef de stat.

„Ceea ce ține de ședința de astăzi, nu știu, este o problema de organizare din partea instanței, noi suntem deschiși, ne prezentăm și vom continua și mai departe sa ne apărăm poziția”, a conchis Igor Dodon.



Fostul șef de stat, Igor Dodon, soția acestuia, Galina Dodon, și un medic de familie, vor ajunge pe banca acuzaților, fiind acuzați de fals în acte în cazul certificatului medical, în baza căruia Igor Dodon ar fi dorit să părăsească Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție.

Avocații lui Igor Dodon au înaintat, pe 19 ianuarie 2023, o cerere prin care au solicitat încuviințarea părăsirii teritoriului Republicii Moldova, în legătură cu faptul că fiul său urmează un tratament de reabilitare, după ce a suferit de infecția cu coronavirus de tip nou, precizează Procuratura Anticorupție, după decizia de astăzi a magistraților CSJ. Instituția spune că în cerere este indicat că Dodon va pleca împreună cu soția sa, Galina Dodon, în România, localitatea Tîrgu Ocna.

La data de 26 ianuarie 2023, Procuratura Anticorupție a înaintat un demers la Curtea Supremă de Justiție, privind înlocuirea măsurii preventive a inculpatului Igor Dodon. Procurorii solicitau înlocuirea măsurii obligarea de a nu părăsi țara cu arest la domiciliu.

Igor Dodon afirmă că la data de 25 ianuarie, procurorii au descins cu interogatoriu și ridicarea arhivei la medicii, care au prescris tratament feciorului său. „Ore în șir i-au terorizat, au făcut presiuni și i-au amenințat cu dosare și testul la poligraf. Au lăsat în urma lor lacrimi ale medicilor și altor cadre medicale, speriate de comportamentul abuziv al procurorilor”, a menționat Dodon.

Ulterior, Dodon a anunțat că a anulat deplasarea în România, unde urma să-l însoțească pe fiul său mai mic la un tratament de reabilitare, după ce acesta a suferit de infecția cu coronavirus de tip nou. „Din cauza interdicției din partea procurorului pe caz ca soția să ne însoțească, dar și a presiunilor și persecutărilor la adresa medicilor care au eliberat prescripția pentru reabilitare, dar și asupra membrilor familiei mele, am decis să renunțăm la această deplasare. Vom căuta soluții alternative de tratament în țara noastră”, a scris Dodon, pe rețele.



Pub