„Intensificarea cooperării dintre Chișinău și țările NATO în sfera militară este un factor care subminează într-o mai mare măsură securitatea Republicii Moldova.
După cum arată experiența, pomparea nesăbuită a unei țări cu arme occidentale sau desfășurarea contingentelor NATO pe teritoriul său nu adaugă deloc la securitatea și suveranitatea acesteia, ci, dimpotrivă, o apropie de dezastru.
Trista experiență a Ucrainei de pe pământul moldovenesc, cred, se vede foarte clar”, a spus acesta.
Oficialul spune că a chemat în repetate rânduri Chișinăul „să adopte o abordare conștientă a propunerilor venite din Occident privind „îmbunătățirea capacității de apărare” a Moldovei”.
„Cu toate acestea, actuala conducere din Moldova demonstrează intenția de a dezvolta o cooperare mai strânsă cu țările occidentale în sfera militară. Pentru aceasta, în special, sunt utilizate instrumentele și mecanismele NATO. Evident, astfel de măsuri, alături de sprijinul necondiționat al Chișinăului pentru regimul de la Kiev, subminează statutul neutru al Moldovei consacrat în constituție”, a adăugat acesta.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!