40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 1.200 arestări Proteste violente în Franța: 1.200 arestări și 150 de polițiști răniți în jafuri 1.000.000 € Influencer Katy Black: primul milion de euro câștigat și peste un milion lei impozite plătite
Acord de încetare a focului în Sudan: Luptele se suspendă pentru o săptămână

Reprezentanţii armatei sudaneze, conduse de generalul Abdel Fattah al-Burhan, şi paramilitarii din cadrul Forţelor de susţinere rapidă (FSR) conduşi de generalul Mohamed Hamdan Daglo, au convenit asupra unui armistiţiu de o săptămână, cu începere de luni, au anunţat sâmbătă într-un comunicat comun Statele Unite şi Arabia Saudită, informează Digi24.ro. 

Foto: digi24.ro

Acest armistiţiu „ar putea fi prelungit cu acordul ambelor părţi", se menţionează în acest comunicat dat publicităţii sâmbătă seară de Departamentul de Stat al SUA. Potrivit documentului, cele două părţi „au convenit să faciliteze livrarea şi distribuirea ajutorului umanitar, restabilirea serviciilor esenţiale şi retragerea trupelor din spitale şi din infrastructura publică esenţială". Această încetare a focului „va intra în vigoare la ora locală 21.45 (19.45 GMT), pe 22 mai", va dura „şapte zile”, a precizat comunicatul, citat de AFP, potrivit Agerpres.

"Ambele părţi şi-au exprimat (...) angajamentul de a nu căuta niciun avantaj militar în perioada de notificare de 48 de ore de la semnarea acordului şi înainte de începerea armistiţiului", au subliniat Washingtonul şi Riadul.

Şi au adăugat: „Este prevăzut ca următoarele discuţii să se concentreze asupra măsurilor suplimentare necesare pentru a îmbunătăţi securitatea şi condiţiile umanitare pentru civili". Mai multe armistiţii anunţate în trecut au fost încălcate de la izbucnirea ciocnirilor din Sudan pe 15 aprilie, au constatat Riadul şi Washingtonul.

„Este bine-cunoscut faptul că părţile au anunţat anterior încetări ale focului care nu a fost respectate. Spre deosebire de armistiţiile anterioare, acordul încheiat la Jeddah a fost semnat de părţi şi va fi sprijinit de un mecanism de supraveghere a încetării focului susţinut de Statele Unite, Arabia Saudită şi (comunitatea) internaţională", se arată în comunicat. Anunţul intervine la două săptămâni după ce reprezentanţii celor doi generali în conflict s-au întâlnit pentru prima dată la Jeddah, Arabia Saudită, pentru a negocia.

De la declanşarea lui, pe 15 aprilie, conflictul din Sudan a făcut aproape o mie de morţi şi peste un milion de deplasaţi şi refugiaţi.


Pub