„Sportiva a completat podiumul de premiere la categoria de greutate de până la 68 kg. Venită din recalificări, Irina Rîngaci a dispus în duelul pentru medalia de bronz de japoneza Ami Ishii.
Cu acest succes, reprezentanta Centrului de Pregătire a Loturilor Naționale și-a asigurat prezența la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, urmând-o pe Anastasia Nichita, care a obținut prima cotă de calificare la Olimpiada de Vară.
Aceasta este a treia medalie obținută de lotul feminin de lupte la competiția mondială de la Belgrad, după ce Anastasia Nichita a câștigat medalia de argint la 57 kg și Mariana Draguțan - bronz, la 55 kg.
Ministerul Educației și Cercetării aduce sincere felicitări sportivelor și Antrenorilor Emeriți Andrei Chiperi și Petru Chiperi pentru aceste rezultate remarcabile!
Participarea la Campionatul Mondial de lupte a fost posibilă cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării”, se arată în comunicat.
Și luptătoarea Anastasia Nichita a urcat din nou pe podiumul de premiere la Campionatul Mondial de lupte, rezervat senioarelor, însă fiind la un pas de descalificare. Tânăra a făcut dezvăluirile într-o postare publică, în care își acuză fostul antrenor că ar fi dorit să-i denigreze numele și să împiedice calificarea ei.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!