Restricțiile nu se vor aplica asupra diplomaților, membrilor echipajului aeronavelor, navelor maritime și trenurilor, precum și pasagerilor de tranzit aerian și străinilor care au permis de ședere în Federația Rusă.
Persoanele fizice vor putea intra în Federația Rusă numai la înmormântarea rudelor apropiate.
Potrivit ultimelor date prezentate de Worldometers, în Rusia au fost diagnosticate cu Covid-19 - 93 de persoane.
Menționăm că de luni, 16 martie, Canada a anunțat închiderea frontierelor.
Conducerea de vârf a Uniunii Europene a anunțat posibilitatea introducerii unor măsuri similare la nivelul întregului spațiu Schengen.
De asemenea, amintim că de astăzi, începând cu ora 00:00, Republica Moldova a sistat toate zborurile comerciale.
Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică a decis sistarea traversării hotarelor terestre de către cetățenii străini care vin în Republica Moldova, cu excepția celor care au statut diplomatic, care au reședință în țara noastră și a celor care sunt antrenați în procesul de transportare a mărfurilor. Măsura va intra în vigoare tot în noaptea de luni spre marți, începând cu ora 00:00.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!