Acțiunea aparține grupului de activiști Everyone Hates Elon (Toată lumea îl urăște pe Elon), care susține că vizează „miliardarii și politicienii apropiați lor” prin intervenții publice provocatoare, relatează The Guardian. Fotografia a fost montată pe un perete al galeriei, iar sub ramă a fost lipit un cartonaș cu mesajul „Acum transpiră” și anul „2026”. Imaginea a fost realizată de fotograful Reuters Phil Noble, după arestarea lui Mountbatten-Windsor, care a avut loc joi, la domeniul Sandringham.
Andrew este suspectat de abatere în exercitarea unei funcții publice. Ulterior, a petrecut 11 ore în custodia poliției, la secția din Aylsham, în comitatul Norfolk. Potrivit acuzațiilor, fostul duce ar fi transmis informații guvernamentale confidențiale lui Jeffrey Epstein, infractor sexual condamnat, în perioada în care a fost trimis comercial al Regatului Unit, între 2001 și 2011.
E-mailuri publicate în ianuarie de Departamentul de Justiție al SUA ar indica faptul că a distribuit rapoarte privind vizite oficiale. Mountbatten-Windsor nu a oferit un punct de vedere recent. În trecut, a negat orice faptă ilegală legată de relația cu Epstein. Asocierile sale cu finanțistul au dus la retragerea din îndatoririle regale, iar în ianuarie 2022 i-au fost retrase patronajele regale.
Perchezițiile la fosta sa locuință de pe domeniul Windsor, în Berkshire, au început joi și urmau să fie finalizate luni. În spațiul public au apărut solicitări ca acesta să fie eliminat din linia de succesiune la tron, unde ocupă în prezent poziția a opta.
Duminică, ministrul educației, Bridget Phillipson, a declarat, în numele guvernului, că nu este exclusă o anchetă condusă de un judecător privind legăturile lui Andrew cu Epstein. Grupul Everyone Hates Elon a organizat și alte acțiuni similare. În trecut, a afișat în Londra postere cu mesaj critic la adresa miliardarilor acuzați că evită plata taxelor și a instalat un panou în Piața San Marco din Veneția, în perioada nunții lui Jeff Bezos, cu mesajul: „Dacă poți închiria Veneția pentru nunta ta, poți plăti mai multe taxe.”

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!