19,83 lei/l Motorină coboară la 19,83 lei/l benzină 23,20 lei/l noile prețuri ANRE pentru mâine 374 kg ANSA reține 374 kg ceai contaminat pesticide la Leușeni distruge peste 11.000 plicuri toxice 90.000 Haine, încălțăminte și parfumuri de lux contrafăcute depistate la vamă Sculeni la un pasager 350.000 lei Captură 1 kg marijuana și sare la Botanica un curier prins cu droguri de peste 350 mii lei
(video) „Vreau să mă întorc la el”: Tânăra căreia i-a dat foc propriul soț, gata să-l ierte: Nu vreau să stea la pușcărie. El când e treaz e cuminte. Îi e „făcut” la băutură

Tânăra din Coșcalia raionul Căușeni care a suferit răni grave după ce soțul său a stropit-o cu benzină și i-a dat foc a povestit în cadrul emisiunii „Life MD Documentary” despre motivul conflictului. Femeia crede că acesta a vrut doar să o sperie și susține că vrea să se întoarcă la acesta.

Foto: Captură video

 „La noi venise un om în ospeție și ei serveau vin. Eu când am intrat în casă i-am turnat omului cela o sticlă de vin și soțul a înțeles că i-am zis Mișa, dar eu i-am zis nenea Mișa, pentru că el e mai în vârstă ca mine.

După aceasta, el m-a luat în casă și am început să ne certăm, apoi el a ieșit afară, a luat sticla și m-a stropit, iar când a vrut să aprindă o țigară eu am luat foc.

El atunci s-a speriat și a început să mă stingă cu apă și să strige la moșul lui să se ducă la fântână după apă.

El s-a speriat tare, mi-a zis că a crezut că este apă în sticlă și a vrut doar să mă sperie. La dânsu problema este în băutură, dar când e treaz e cuminte. El a încercat să nu bea alcool, dar parcă îi este făcut la băutură. Nu aș vrea ca el să steie la pușcărie, m-aș întoarce la el. Eu n-aș putea să mă căsătoresc a doua oară, mai bine mă împac cu el, că am trăit împreună atâția ani”, povestește femeia.

Pe data de 23 iunie un bărbat de 30 de ani a fost reținut de oamenii legii. Potrivit Poliției, acesta și-ar fi stropit soția cu benzină și i-ar fi dat foc. Cazul a avut loc pe data de 21 iunie, într-o localitate din raionul Căușeni.

Părinții tinerei care a fost incediată de propriu soț la Căușeni au povestit în cadrul emisiunii „Life MD Documentary” despre seara în care fiica lor a suferit arsuri grave după ce soțul acesteia a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. „M-a sunat plângând și m-a rugat să mă duc să o iau acasa, altfel se strangulează”, își aduce aminte mama femeii.


Pub