20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Ion Ceban a inspectat lucrările de reparaţie pe strada Ion Creangă din capitală: Iată când va fi dată în folosință

Primarul General, Ion Ceban, alături de responsabilii din cadrul subdiviziunilor și serviciilor de profil, a inspectat șantierul străzii Ion Creangă, care se află în proces de reparație capitală. 

Foto: Facebook/Ion Ceban

Edilul a primit asigurări din partea agentului economic și a reprezentanților Direcției transport public și căi de comunicație că lucrările se desfășoară conform calendarului stabilit, astfel dacă se va continua în același ritm, atunci obiectivul ar putea fi dat în exploatare în toamna curentă și nu în martie 2022, așa cum este stipulat în contract.

În prezent, pe șantier continuă lucrările de reabilitare a rețelelor inginerești, care au un grad avansat de uzură. În paralel cu reparația străzii I. Creangă, se va interveni și pe o porțiune a străzii V. Belinski.  

În cadrul inspectării șantierului, Ion Ceban, împreună cu responsabilii prezenți la fața locului au convenit despre evacuarea pavilioanelor din preajma pieței mixte „Belșugul Țării", pentru ca, ulterior, în acel spațiu să fie amenajată o zonă verde. De asemenea, de-a lungul străzii Ion Creangă, spre str. V. Belinski, urmează a fi amenajate mai multe scuaruri mici și locuri de parcare. Odată cu reabilitarea străzii, vor fi reparate și intrările în curțile de bloc, deși anterior, aceste lucrări nu erau prevăzute în proiect.

Totodată, autoritățile municipale analizează posibilitatea amenajării mai multor locuri de parcare și intrări pentru vizitatori, în adiacentul Parcului „Dendrariu".

În contextul prelungirii pe mai multe luni a lucrărilor de reparație a străzii Ion Creangă, Primarul General a solicitat, repetat, înțelegere și scuze cetățenilor, pentru incomoditățile legate de circulația transportului public care traversează zona. 



Pub