„Mou” urmează să îl înlocuiască la cârma echipei pe Bruno Lage (49 de ani), tehnician care a fost demis din funcție după înfrângerea celor de la Benfica cu Qarabag, scor 2-3, în prima etapă a fazei principale din Liga Campionilor.
Conform cunoscutului jurnalist Ekrem Konur, Jose Mourinho va semna până în anul 2027 cu lusitanii și va încasa un salariu de 6.000.000 de euro pe sezon.
Pe lângă partea salarială, „The Special One” își va putea rotunji veniturile și prin anumite bonusuri de performanță, dacă va îndeplini obiectivele formației de pe „Estadio da Luz”.
Jose Mourinho: „Când am fost pus în fața posibilității de a antrena Benfica, nu m-am gândit de două ori”
Imediat după ieșirea de la aeroport, Jose Mourinho a fost întâmpinat de fani și jurnaliști. Unul dintre suporteri i-a pus o eșarfă a clubului pe gât în timp ce Mourinho dădea declarații.
„Înainte de a urca în avion, m-au întrebat dacă aș putea fi interesat (n.r. să antrenez Benfica). Și am spus 'Da, aș putea fi interesat'.
Am spus că sunt în străinătate și că atunci când mă voi întoarce în Portugalia voi fi bucuros să vorbesc cu oamenii. Când am fost pus în fața posibilității de a antrena Benfica, nu m-am gândit de două ori: sunt interesat!
Am părăsit fostul meu club acum trei sau patru săptămâni. Nu aveam de gând să nu mai antrenez până la sfârșitul sezonului, nu e în firea mea.
Mi-am spus că va trebui să-mi găsesc echilibrul emoțional pentru că nu voiam să spun `Da` unui club care nu mi se potrivește, doar pentru că sunt dependent de muncă.
În acest caz, când am fost pus în fața posibilității de a antrena Benfica, nu m-am gândit de două ori. Am fost interesat, mi-a plăcut”, a declarat Jose Mourinho potrivit abola.pt.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!