Cancelarul Scholz a oferit, joi, „sprijinul deplin” al Germaniei pentru aderarea Finlandei.
„Salut decizia Finlandei de a exprima direct dorința de aderare imediată la NATO”, a scris Olaf Scholz pe Twitter.
„Într-un apel telefonic cu președintele Niinisto, am asigura Finlanda de întreg sprijinul guvernului Germaniei”, a mai precizat cancelarul german. Președintele Finlandei a spus și el, pe Twitter, că a discutat cu șeful guvernului de la Berlin despre aderarea Finlandei.
„Finlanda este recunscătoare pentru sprijinul Germaniei”, a scris Niinisto, care a mai precizat și că a discutat despre nevoie de a obține pacea în Ucraina.
Președintele Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin au dat astăzi undă verde pentru aderarea Finlandei la NATO, o schimbare majoră în politica de securitate, în contextul invaziei ruse în Ucraina. Cererea Finladei va fi probabil urmată de cea a Suediei, alăturarea celor două țări la alianța nord-atlantică urmând să se facă în ciuda avertismentelor repetate ale Rusiei.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!