4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Rusia anunță un armistițiu unilateral pentru parada de 9 mai și amenință Ucraina dacă îl încalcă: „Lovim centrul Kievului cu rachete”

Ministerul Apărării din Rusia a anunțat luni un armistițiu unilateral în luptele cu Ucraina pe 8 și 9 mai, în contextul marcării, sâmbătă, a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste din 1945, scriu agențiile internaționale de presă, citat de hotnews.ro.

Foto: Profimedia

„În conformitate cu o decizie a Comandantului Suprem al forțelor armate ale Federației Ruse, (președintele) Vladimir Putin, a fost declarat un armistițiu în perioada 8-9 mai 2026”, a anunțat Ministerul rus al Apărării într-un mesaj postat pe MAX, o aplicație de mesagerie susținută de stat, citează Agerpres.

Conform anunțului, Rusia se așteaptă ca Ucraina să îi urmeze exemplul și să respecte încetarea ostilităților vineri și sâmbătă, ziua în care va avea loc o paradă militară în Piața Roșie din Moscova.

„Vom lansa un atac masiv de represalii cu rachete”

Totodată, Rusia a amenințat că va lansa un „atac masiv cu rachete” asupra Kievului dacă Ucraina încalcă armistițiul din 8 și 9 mai.

„Dacă regimul de la Kiev încearcă să pună în aplicare planurile sale criminale ce vizează perturbarea sărbătoririi celei de-a 81-a aniversări a Victoriei în Marele Război Patriotic, forțele armate ruse vor lansa un atac masiv de represalii cu rachete asupra centrului Kievului”, a mai declarat Ministerul rus al Apărării.

Zelenski: „Se tem de un atac ucrainean cu drone”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni, în discursul său de la reuniunea Comunității Politice Europene de la Erevan, în Armenia, că Rusia se teme de un atac cu drone la parada anuală de la Moscova, scriu EFE și Agerpres.

„Rusia a anunțat o paradă pe 9 mai la Moscova fără echipament militar. Dacă se va întâmpla acest lucru, va fi pentru prima dată în mulți, mulți ani. Nu își pot permite echipament militar și se tem că dronele ar putea survola Piața Roșie”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a făcut aceste remarci la câteva ore după ce o dronă ucraineană a lovit o clădire din Moscova, situată la aproximativ 10 kilometri de Kremlin, atac care a fost confirmat de primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin.

Zelenski a interpretat această decizie a Kremlinului ca o dovadă a slăbiciunii Rusiei, la fel cum a făcut-o și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, săptămâna trecută.


Pub