Potrivit DGETS, la necesitate, în fiecare instituție vor fi organizate grupuri de serviciu, destinate copiilor ai căror părinți se află în imposibilitatea obiectivă de a-i prelua mai devreme, pentru a asigura continuitatea îngrijirii și siguranța acestora.
Totodată, Guvernul Republicii Moldova a decis că vineri, 30 ianuarie 2026, va fi o zi de muncă mai scurtă pentru angajați din secturul public, ca măsură preventivă în contextul condițiilor meteorologice dificile prognozate pe întreg teritoriul țării.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de ghețuș, polei și scădere a temperaturii aerului pentru întreaga țară. Avertizarea este valabilă în perioada 30 - 31 ianuarie.
Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) a convocat instituțiile responsabile și a dispus măsuri la nivel național, în contextul prognozelor meteorologice nefavorabile pentru perioada 30 ianuarie – 2 februarie 2026.
Moldova se confruntă, în aceste zile, cu condiții meteo extreme. Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările și să ia toate măsurile de precauție pentru siguranță.
Școlile din municipiul Chișinău au trecut temporar la învățământul online până la sfârșitul săptămânii, a declarat primarul general Ion Ceban.
Totodată, Ion Ceban, a solicitat convocarea de urgență a Comisiei pentru Situații Excepționale la nivel național, în contextul condițiilor meteorologice extreme care afectează întreaga țară. Edilul a cerut mobilizarea întregului efectiv la nivel național.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!