79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Moldovagaz a înregistrat, în 2020, pierderi de 676 de milioane de lei

Întreprinderea mixtă moldo-rusă Moldovagaz a înregistrat în anul 2020 venituri din vânzări de 4,52 miliarde de lei, în scădere cu circa 100 milioane de lei, față de anul 2019, arată situațiile financiare ale companiei, scrie mold-street.com.

Foto: UNIMEDIA

Scăderea s-a produs, chiar dacă anul trecut vânzările de gaze naturale, importate din Rusia, au crescut cu 6,6%.

Raportul Moldovagaz arată că în 2020 compania a înregistrat pierderi de 676,84 milioane lei, în timp ce în anul 2019 raporta un profit de 22,4 milioane lei.

O astfel de evoluţie este explicată de administraţia companiei în special prin includerea la această categorie şi a devierilor financiare acumulate în anii precedenţi.

Potrivit raportului, Moldovagaz a avut în 2020 pierderi de peste 491 milioane lei, de la vânzarea gazelor, 103,2 milioane lei - de la serviciile de transportare a gazelor de către Moldovatransgaz SRL, 86,3 de milioane lei fiind cheltuieli administrative, iar 3,3 milioane lei sunt pierderi de la operaţiunile de cumpărare a valutei.

Pe de altă parte compania a obținut un profit de 6,8 milioane de lei, e adevărat că pe hârtie, din activități financiare.


Pub