Premierul Luca Niculescu a transmis, într-un mesaj publicat marți pe platforma X, că întâlnirea cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reprezentat un prilej de reafirmare a relațiilor bilaterale și a legăturilor istorice și culturale dintre cele două țări.
„Onorat de întrevederea cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu”, a scris șeful Executivului. Acesta a evidențiat importanța vizitei oficiale de la Chișinău pentru consolidarea parteneriatului dintre România și Republica Moldova.
„A fost pentru mine și pentru membrii echipei guvernamentale care m-au însoțit la Chișinău un prilej deosebit de a reconfirma relația de suflet și, totodată, soliditatea relațiilor bilaterale dintre România și Republica Moldova, construite pe istoria și limba comune și pe fraternitatea care ne unește”, a transmis Niculescu.
Premierul României a subliniat că întărirea capacității Republicii Moldova de a răspunde amenințărilor de securitate reprezintă una dintre prioritățile cooperării bilaterale.
„În fața provocărilor actuale, consolidarea rezilienței Republicii Moldova și întărirea capacității sale de a răspunde provocărilor de securitate rămân priorități comune, care necesită o coordonare strânsă”, a precizat acesta.
Totodată, șeful Guvernului a reafirmat sprijinul României pentru dezvoltarea economică a țării vecine, inclusiv prin investiții și proiecte de interconectare, pe care le consideră importante pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
„România își menține angajamentul ferm de a susține Republica Moldova pe toate liniile de efort, atât în consolidarea stabilității și securității, cât și în dezvoltarea economică, prin proiecte de interconectare și printr-o prezență investițională românească care vor contribui la avansarea parcursului său european. Viitorul Republicii Moldova este în familia europeană”, a declarat premierul.
Pe 27 octombrie, premierul României, Luca Niculescu, a fost întâmpinat de prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, la Chișinău, în prima sa vizită în noua calitate. Oficialul român a pășit pe covorul roșu, așternut în fața clădirii Guvernului, și a dat mâna cu miniștrii din Cabinetul Tofan.
Ulterior, cei doi au făcut declarații pe marginea subiectelor discutate oficial, în cadrul unei conferințe de presă. Oficialii au răspuns și la întrebările despre dronele care survolează ilegal Moldova, dar la cele despre atacul cibernetic asupra serviciilor publice, în urma căruia au fost furate datele a circa 750.000 de moldoveni.
Luca Niculescu efectuează, astăzi, 27 octombrie, prima sa vizită externă de la preluarea mandatului, în Republica Moldova. Acesta are pe agendă întrevederi cu premierul Vasile Tofan, președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
La 20 octombrie, după o ședință marcată de dezbateri tensionate între parlamentarii români, aceștia au reușit să strângă o majoritate pentru învestirea Guvernului propus de Luca Niculescu. România are, astfel, un nou Guvern cu puteri depline, după mai bine de cinci luni de criză politică.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat pe Luca Niculescu după ce acesta a primit votul de încredere pentru formarea noului Guvern al României. „Îi urez mult succes prim-ministrului. Mulțumesc lui Ilie Bolojan pentru o colaborare excelentă. România poate oricând conta pe noi”, a menționat oficiala.
Și premierul Vasile Tofan i-a adresat un mesaj de felicitare omologului său român, Luca Niculescu, proaspăt învestit în funcție. „Am avut o discuție și am convenit să ne întâlnim la Chișinău în următoarele zile. Ne bucură foarte mult că va continua linia care pune o prioritate atât de mare pe Republica Moldova. Suntem foarte entuziasmați de acest nou început”, a declarat Tofan, în debutul ședinței Guvernului din 21 octombrie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!