35,56 lei/l Motorina la 35,56 lei/l (+15 bani), benzina la 33,21 lei/l: noile prețuri ANRE de mâine 70 sesizări 70 de sesizări de violență în familie în 24 de ore, 3 cu vătămări 13,4 kg 13,4 kg droguri camuflate în jucării: 4 înculpați trimisi în judecată pentru trafic 17,9224 lei Dolarul sare la 17,9224 lei (+7 bani), euro la 20,1053 lei: cursul BNM de azi
Un fost director-adjunct al Centrului de excelenţă în construcţii, reținut de CNA: Ar fi cerut 22 de mii de euro, pentru a soluționa un litigiu

Un fost director-adjunct al Centrului de excelenţă în construcţii din Chişinău a fost reţinut pentru 72 de ore de CNA şi procurorii anticorupţie. Bărbatul este bănuit că ar fi pretins şi primit de la doi chişinăuieni 22 000 de euro pentru a-i ajuta să soluţioneze un litigiu.

Foto: Igor Rotari / UNIMEDIA

Potrivit denunţătorilor, fostul funcţionar le-ar fi promis că îi poate ajuta să câştige un proces de judecată, în cadrul căruia se disputa statutul căminului studenţesc nr. 5 din strada Gh. Asachi 71/5. În fapt, locatarii acestui cămin, în mare parte profesori sau studenţi, solicitau în instanţă modificarea statutul imobilului din cămin, aflat în gestiunea Centrului de excelenţă în construcţii, în „bloc de locuit”, pentru a putea privatiza încăperile. Deşi instanţele de fond şi apel au respins demersurile locatarilor, fostul director-adjunct al Centrului ar fi afirmat că are influenţă asupra magistraţilor de la Curtea Supremă de Justiţie şi că i-ar putea convinge să adopte o decizie favorabilă locatarilor căminului. Din spusele denunţătorilor, bănuitul le-ar fi cerut 22 000 de euro pentru a rezolva dosarul, întreaga sumă fiind transmisă în 3 tranşe, însă, până la final, acesta nu s-ar fi ţinut de cuvânt.

În temeiul denunţului, CNA a iniţiat o cauză penală pentru trafic de influenţă, iar în această dimineaţă l-au reţinut pe suspect. Acesta este cercetat penal, fiind plasat în izolator şi riscă până la 7 ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat. Cercetările în acest caz continuă.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.


Pub