După absolvirea Institutului Politehnic din Chișinău, a făcut doctoratul la specialitatea „Tehnologii electrochimice” (1979-1982) în cadrul Institutului de Fizică Aplicată. Domeniul de cercetare l-a constituit recondiționarea și durificarea cu acoperiri electrochimice a suprafețelor active ale organelor de mașini.
Din 1992 a activat la Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de conferențiar universitar, prodecan al Facultății Construcții de Mașini. A publicat numeroase articole de specialitate (peste 80 de publicații științifice), în domeniile în care a fost și a rămas un specialist recunoscut. A fost solicitat in proiecte internaționale, direcționate spre modernizarea managementului învățământului superior.
Între anii 1997 și 2005 a fost consultant expert la Agenția pentru Restructurarea Întreprinderilor și Asistență (ARIA). Anume aceștia au fost anii reprofilării în domeniul, care ține de restructurarea întreprinderilor și implementarea sistemelor de management conform standardelor internaționale ISO.
Mihail Guzun a fost unul dintre cei mai apreciați specialiști în domeniul respectiv.
Din 2007 a fost director al organizației de consultanță Expertcert Grup, iar din 2008 a reprezentat
organismul de certificare romano- italian Rina Simtex-OC, organismul de certificare Certinspect Register din România si alte organisme de certificare internationale si locale. Fiind un profesionist desavarsit ,
Mihail Guzun a certificat numeroase întreprinderi din Moldova, deschizându-le calea spre piața europeană.
În cadrul Institutului de Dezvoltare a Societății Informaționale (IDSI) s-a ocupat în special de aspectul planificării și coordonării activității știintifice la nivel instituțional, precum și de implementarea și menținerea sistemului integrat de management „Calitate, Mediu, Sănătate și securitate ocupațională, Securitate a informației”. Astfel, datorită implicării sale active, IDSI a devenit prima și singura organizație de cercetare din țară certificată conform standardelor internaționale ISO.
Mihail Guzun a fost decorat în 2012, cu Medalia „Gloria” comemorativă, pentru participarea la operațiunile militare din Transnistria (Tighina, platoul Chițcani, iunie-august 1992), ocupând funcția de Șef al serviciului de armament al batalionului 4 de infanterie din Armata Națională.
În anul 2021, Mihail Guzun a fost decorat cu Diplomă de onoare a Ministerului Educației și Cercetării, în semn de înaltă recunoștință și apreciere a activității științifice prodigioase, pentru dedicare, devotament și perseverență în promovarea și implementarea rezultatelor cercetării.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!