6 persoane reținute Șase persoane, patru minori, reținute și puse sub arest 30 de zile pentru agresiunea asupra studentului de 19 ani 500.000.000 lei Aproximativ 500 de milioane de lei investiți în noua bază militară de la Băcioi, cea mai mare investiție în infrastructură apărare 2 drone Două drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Moldovei astăzi, nordul și centrul țării temporar închiși 7 laureați Șapte personalități premiate cu Premiul Național 2026, fiecare primind 100.000 de lei pentru contribuții în artă, știință și sport
Tenis: Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului Australian Open. Anett Kontaveit, următoarea adversară a româncei

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat, luni, la Melbourne, în sferturile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după 6-4, 6-4 cu belgianca Elise Mertens, cap de serie numărul 16.

Foto: https://tennishead.net/

Halep (28 ani), a patra favorită, s-a impus după o oră şi 37 de minute în faţa numărul 17 mondial (24 ani), la capătul unui meci foarte disputat şi de mare calitate.

Mertens a luat primul ghem, după care Halep a câştigat trei la rând, reuşind break-ul la a patra sa încercare (1-3). Apoi a fost rândul belgiencei să joace mai bine şi să câştige trei ghemuri consecutive (4-3). Românca a egalat şi a reuşit un nou break, după care a încheiat setul cu 6-4, cu o nouă serie de trei jocuri consecutive, transmite Agerpres.

Halep a dominat începutul actului secund şi a condus cu 3-0, dar Mertens nu a renunţat la luptă şi a fost agresivă şi a atacat fără ezitare, revenind la 3-2. Halep a făcut 4-2, dar belgianca a concretizat o nouă ofensivă şi a restabilit egalitatea, 4-4. Halep a făcut un break esenţial la acest scor, fructificând a cincea sa şansă, iar apoi a încheiat cu un ghem alb, 6-4.

Halep a avut doi aşi, iar Mertens niciunul, românca a comis o dublă greşeală, iar belgianca 3. Simona a fost mai bună la primul serviciu, iar Mertens la al doilea, dar constănţeanca a avut un procentaj scăzut la mingile de break fructificate, doar 5/14. Mertens a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 36-21, dar a şi greşit foarte mult, raportul erorilor neforţate fiind de 38-8.

Halep o conduce acum cu 3-1 pe Elise Mertens la meciurile directe. Halep a câştigat primele două întâlniri, în 2018, în optimi la Roland Garros (6-2, 6-1) şi în turul al doilea la Madrid (6-0, 6-3), belgianca impunându-se în 2019 în finala de la Doha cu 3-6, 6-4, 6-3. Mertens a avut o semifinală la Melbourne, în 2018, când Halep a jucat finala cu Caroline Wozniacki.

Simona Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, şi-a asigurat un cec de 525.000 de dolari australieni şi 430 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe câştigătoarea dintre estoniana Anett Kontaveit, cap de serie numărul 28, şi poloneza Iga Swiatek.

Halep a câştigat ambele meciuri jucate cu Kontaveit, în 2017, în turul al treilea la Miami, cu 6-3, 6-0, şi în sferturi la Roma, cu 6-2, 6-4.


Pub