Proiectul a fost susținut de 83 de deputați. Proiectul mai prevede că Guvernul va putea extinde termenul de aplicare a măsurii cu cel mult 12 luni, în funcție de situația de pe piața internă.
Astăzi, 29 octombrie, fermierii ieșiți la proteste cu tehnica agricolă în raioane și-au expus revendicările în mai multe mesaje video, publicate sub claxoanele asurzitoare ale tractoarelor. „Fac apel către toți agricultorii – puterea este în unitate, nu privind acasă TikTok-uri”, a spus unul dintre manifestanții de la Fălești. „De atâta v-am ales”, a menționat un alt fermier de la Cahul, adresându-se guvernării, după ce a enumerat problemele cu care se confruntă sectorul agricol din țară.
Guvernul a avizat pozitiv, în ședința de ieri, proiectul privind prelungirea licențierii importurilor cerealelor și oleaginoaselor până la 31 decembrie 2026. În context, premierul Vasile Tofan s-a exprimat critic în adresa Asociației Forța Fermierilor, care a amenințat, anterior, cu proteste cu tehnica agricolă. „E o decizie grea, la limită, dar rog foarte mult Forța Fermierilor să înțeleagă că sunt implicații dincolo de membrii lor. Mi-aș dori să fie mai colaborativi și nu atât de radicali cu „ori așa cum vrem noi, ori punem tractoarele în vamă. Nu este ok, sunt interese mai largi în țara asta”, a precizat șeful Executivului.
În replică, Asociația Forța Fermierilor a apreciat poziția Guvernului privind prelungirea mecanismului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, „fie și expusă în cel de-al doisprezecelea ceas”. „Am fost anunțați că mâine fermierii din raioanele Fălești, Leova, Cahul și Criuleni vor ieși la proteste pașnice, cu tehnica și utilajele agricole și vor aștepta dacă legea va fi votată în două lecturi. Să nu uităm că agricultorii au avut și alte revendicări”, se preciza în comunicatul asociației.
O zi mai devreme, Asociația Forța Fermierilor anunța proteste cu tehnică agricolă, în mai multe raioane ale țării, dacă Parlamentul nu va vota prelungirea licențierii importurilor cerealelor și oleaginoaselor, în ședința care ar urma să aibă loc joi. „Orice vid legislativ, fie și de câteva zile, poate să aducă prejudicii grave producătorilor de cereale și oleaginoase din Moldova, prin invazia producției ieftine din Ucraina”, se menționa în comunicatul asociației.
La mijlocul lunii octombrie, Asociația „Forța Fermierilor” anunța că ia în calcul reluarea protestelor cu tehnică agricolă în toată țara. O decizie finală în acest sens urma să fie adoptată pe 21 octombrie, la ședința Consiliului lărgit, cu participarea mai multor organizații din sectorul agricol.
Pe 14 septembrie, Asociația Forța Fermierilor a anunțat proteste ale agricultorilor, inclusiv cu folosirea tehnicii și utilajelor agricole, dacă autoritățile nu vor revizui mai multe prevederi din politica fiscală pentru 2027. Responsabilii contestă majorarea TVA pentru culturile cerealiere și oleaginoase, creșterea impozitului pe venit pentru gospodăriile țărănești, dar și majorarea accizelor la motorină în lipsa unui mecanism de rambursare pentru fermieri.
La acest anunț, consilierul primarului capitalei, Ion Bulgac, a reacționat ironic. „Dacă guvernarea nu decide să păstreze TVA-ul pentru agricultori la 8%, Asociația Forța Fermierilor amenință că va posta pe Facebook o nouă amenințare că se vor organiza proteste. Alo, PAS, nu vă jucați cu focul!”, a scris Bulgac pe rețele.
Pe 10 septembrie, Asociația Producătorilor și Procesatorilor de Culturi Cerealiere și Oleaginoase „Forța Fermierilor” s-a opus majorării cotei TVA pentru comercializarea culturilor cerealiere și oleaginoase și a susținut că măsura ar crește povara fiscală pentru agricultori cu aproximativ 500 de lei per hectar. Asociația a cerut dezbateri publice pe platforma Parlamentului și avertizează că, în lipsa acestora, ar putea fi organizate proteste masive.
Fostul șef de stat, Igor Dodon a criticat politica fiscală pentru anul 2027 și acuză guvernarea PAS că „merge pe aceeași formulă, călcând pe aceleași greble”. Liderul PSRM susține că majorarea TVA și a accizelor ar urmări acoperirea deficitului bugetar din contul cetățenilor și anunță că formațiunea sa nu va susține proiectul.
Pe 8 septembrie, Guvernul a aprobat, în ședință extraordinară, proiectul de lege privind politica bugetar-fiscală pentru anul 2027, document care a stârnit controverse și care a fost examinat fără consultări publice și urmează să fie transmis Parlamentului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!