O tragedie a zguduit comunitatea de parașutism din Marea Britanie. Jade Damarell, în vârstă de 32 de ani, și-a pierdut viața după ce s-a aruncat de la aproximativ 5.000 de metri, fără să-și deschidă parașuta, în timpul unui salt deasupra unei ferme din Peterlee, County Durham, informează publicația The Sun.
Investigații oficiale au confirmat că gestul a fost deliberat. Potrivit anchetei, decizia tragică a survenit la câteva ore după ce tânăra își încheiase relația Ben Goodfellow, partenerul de opt luni și colegul cu care împărțea pasiunea pentru parașutism.
Jade, care avea peste 500 de salturi la activ, a dezactivat manual sistemul automat de declanșare a parașutei, care ar fi intervenit în caz de urgență. În plus, nu purta camera video folosită de obicei și nu a încercat să activeze parașuta principală sau pe cea de rezervă. La impact, ea a suferit răni multiple, inclusiv fracturi craniene severe, care au provocat decesul instantaneu.
În dimineața zilei fatidice, Bryn Chaffe, co-proprietar al clubului, a spus că Jade „părea tăcută, dar acest lucru nu era neobișnuit pentru ea”. Cu doar o zi înainte, ea efectua șase salturi fără probleme, ceea ce face gestul ei final cu atât mai surprinzător. Poliția din Durham a confirmat că moartea nu este considerată suspectă.
„Jade iubea acest sport cu pasiune și i-a adus atât de multă bucurie. Sky-High a gestionat tragedia și investigația în mod profesionist și cu compasiune, ceea ce ne-a ajutat să ne împărtășim durerea”, au transmis apropiații.
Familia tinerei a transmis un mesaj emoționant, mulțumind comunității de parașutism pentru sprijinul acordat și modul respectuos în care a fost gestionată ancheta. Clubul a organizat un omagiu emoționant în memoria lui Jade, încheiat cu un salt tandem realizat de mama ei, Liz.
„Fiica noastră a fost o persoană minunată, curajoasă, plină de energie și iubire. Prin felul ei cald și generos, a atins viețile multora. Ne dorim ca vorbind deschis despre sănătatea mintală să încurajăm compasiunea și sprijinul pentru cei aflați în suferință. Ne lipsește Jade dincolo de cuvinte, dar lumina ei va rămâne veșnic în inimile noastre”, au adăugat membrii familiei.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!