„Serghei Afanasenco mereu s-a bucurat de susținere și promovare în echipa PSRM. Domnia sa de fiecare dată a avut posibilitatea de a discuta orice subiect cu conducerea PSRM. De această dată el a decis să evite comunicarea pentru a explica motivele deciziei sale. Or, lipsa de comunicare în aceste momente importante dă de bănuit că domnul Afanasenco a devenit victima unor jocuri politice de culise, instrumentate de forțe politice interesate. Serghei Afanasenco a preferat să-și asume rolul de unealtă în campania împotriva PSRM în loc să procedeze într-o manieră demnă, în cadrul unor discuții sincere fără a inventa justificări artificiale.
Noi cunoaștem de mai mult timp despre faptul că domnul Afanasenco căuta insistent pretexte de a face acest gest. Considerăm că domnul Afanasenco are obligația morală să respecte alegătorul care i-a oferit acest mandat. În situația creată există două posibilități destoinice pentru domnia sa: să-și depună mandatul sau să revină în echipa care l-a promovat. Loc de dialog mereu poate exista. PSRM rămâne în continuare principala forță de opoziție care va apăra interesele și votul cetățenilor”, se arată într-un comunicat emis de PSRM.
Președintele Fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău, Serghei Afanasenco, părăsește fracțiunea. Acesta a invocat mai multe motive, printre care și amenințarea cu răfuiala fizică, pe care ar fi primit-o din partea unui coleg. Afanasenco a anunțat că-și va continua activitatea în calitate de candidat independent.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!