„Cazul Attico este un caz mai complex pe motiv că a fost blocată de către administratori intrarea. Pe de altă parte, era vorba despre un program de rutină de verificare a respectării deciziilor CNESP pe care poliția le desfășoară ultimii doi ani. Zic de rutină pentru că verificările se desfășoară aproape în fiecare weekend.
Atunci când au blocat administratorii intrarea motivul din care poliția nu a forțat pătrunderea în local este că reglementările sunt clare, în momentul în care viața unei persoane este pusă în pericol atunci poliția intervine și în forță.
Nu știu dacă verificările de rutină ar însemna ca poliția să spargă ușile pentru a verifica certificatele Covid. Dar în momentul când au apărut primele apeluri la 112, imediat după primele apeluri s-a deplasat și Biroul de Reacție Operativă și atunci poliția a forțat nota”, a declarat Revenco.
Ministra a mai menționat că verificările pe acest caz continuă.
O petrecere din capitală, din weekend-ul trecut, la care au participat mai multe persoane, printre care s-a vehiculat că ar fi fost și judecători și procurori, a luat o întorsătură neașteptată, după ce polițiștii au venit cu verificări. Administrația clubului de noapte s-ar fi baricadat în interior, iar mai mulți petrecăreți, care au rămas blocați în local, ar fi început să se sufoce.
Ulterior, fostul șef IGP, Iurie Podarilov, a confirmat informațiile despre petrecerea organizată în clubul de noapte, unde mai multe persoane au fost ținute forțat în interior. Totuși, nu a putut confirma dacă printre petrecăreți au fost procurori, judecători sau ofițeri CNA. „După 3 ore de negocieri cu administrația localului, au acceptat să elibereze peste 100 de persoane. Clienții au fost identificați, dacă nu trebuiau să se afle în izolare. Pentru poliție toți sunt egali în fața legii”, a spus acesta.
Deputatul PAS Radu Marian a comentat cazul. „Peste o sută de judecători, procurori, angajați CNA, au sfidat restricțiile anti-Covid și au chefuit într-un local din Chișinău.
Acești „justițiari” au avut tupeul să încalce flagrant deciziile CNESP în vârful valului Omicron și să petreacă cu sutele într-un spațiu închis. La ce ne putem aștepta de la acești justițiari în privința respectului pentru alte legi și reguli, dacă în criză pandemică ignoră niște reguli elementare?”, a scris acesta, pe pagina sa de Facebook.
Pe de altă parte, Procuratura Generală a infirmat zvonurile potrivit cărora, la petrecere ar fi fost prezenți și procurori. „Niciun procuror nu a participat la petrecea „cu ostatici”, a constatat Inspecția procurorilor, care a verificat informațiile apărute în presă. „Au fost ridicate și verificate listele și informațiile deținute de Inspectoratul General al Poliției, iar în rezultatul probelor administrate pe caz, s-a constatat că, printre vizitatorii localului nu au fost identificați angajați ai Procuraturii”, se menționează într-un comunicat oficial al PG.
Inițial, purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Ciubotaru-Starinschi, deși a ezitat să vină cu o declarație oficială, a scris o postare pe pagina sa de Facebook, în care susținea că ofițerii CNA nu au participat la petrecerea scandaloasă din acest weekend. „Am verificat unde s-au aflat cei 300 și ceva de oameni în noaptea aia sechestrabilă și dacă măcar un ins de-al nostru a fost la petrecere. Spre seară, toată lumea s-a jurat că picior de ofițer CNA n-a călcat în respectivul local”, a scris Ciubotaru-Starinschi.
Ulterior, Centrul Naţional Anticorupţie a dezmințit oficial informaţiile cu privire la implicarea ofiţerilor CNA la petrecerea din clubul respectiv. Instituția a precizat că „niciun ofiţer al CNA nu s-a aflat în local şi nu are nici o atribuţie la cele întâmplate”.
„A fost o chestie foarte urâtă, dar a fost ascuns și mai urât. Treaba asta mai devreme sau mai târziu va ieși deasupra”. Astfel a comentat fostul procuror al mun. Chișinău, Ivan Diacov, petrecerea cu „ostatici” la care ar fi participat și judecători și procurori.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!