4 copii Cazurile de hepatită A s-au dublat; 4 copii și 6 adulți diagnosticați de la începutul anului 30 zile Șase persoane reținute, patru minori, plasate în arest preventiv 30 de zile pentru agresiunea studentului 400.000 € Casa evaluată la 400.000 € și Porsche de 150.000 € împărțite la divorț; Katy Black: «Am rămas pe zero» 13 °C Maximă 13°C azi la Chișinău, cer acoperit dar fără pluvii; mâine se încălzește la 14°C
(video) Atenție, călători! Zborurile de pe Aeroportul din Chișinău pot întârzia sau suferi modificări, din cauza procedurii de degivrare a avioanelor, înainte de decolare

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” informează pasagerii că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, aeronavele aflate la sol trebuie să fie supuse procedurii speciale de degivrare (de icing). Prin urmare, operațiunile de zbor pot înregistra întârzieri, iar programul curselor poate suferi modificări.

Foto: colaj

Potriviti responsabilior, procedura de degivrare constă în îndepărtarea depunerilor de gheață și prevenirea formării acestora pe suprafețele critice ale aeronavelor și este obligatorie înainte de fiecare decolare.

Aeroportul recomandă pasagerilor să consulte tabloul online al zborurilor (airport.md) pentru informații actualizate înainte de a se deplasa spre terminal.

Reprezentanții aeroportului subliniază că siguranța pasagerilor și a echipajelor rămâne prioritatea principală, iar toate măsurile necesare pentru menținerea activității aeroportuare în condiții de siguranță sunt implementate.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un Cod Galben de polei și ghețuș în țară. Avertizarea se va menține până pe 6 februarie, ora 20:00.

În urma condițiilor meteorologice nefavorabile, înregistrate pe întreg teritoriul țării, salvatorii IGSU au intervenit în mai multe situații pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport, precum și pentru acordarea ajutorului echipajelor medicale.

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, circulația vehiculelor de mare tonaj este sistată temporar în toată țara. Măsura a fost luată după o evaluare a situației, în comun cu Administrația de Stat a Drumurilor, pentru a permite intervenția rapidă și în siguranță a echipelor din teritoriu.

Cu puțin timp în urmă, Poliția Națională a informat că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, circulația camioanelor și autobuzelor este sistată temporar pe mai multe sectoare de drum național.

Totodată, în contextul condițiilor climaterice nefavorabile, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal au informat că, începând cu ora 11:45, în punctele de trecere a frontierei Leușeni, Palanca și Tudora a fost sistat temporar accesul în Republica Moldova pentru mijloacele de transport de mare tonaj.


Pub