„Comisia formată pe acest caz în cadrul multiplelor Comisii create de guvernare nu a făcut față, ca și în multe alte cazuri.
Vorbe multe, nicio faptă!
Ei, dar azi e sâmbătă, mâine duminică, iar guvernanții au un sfârșit de săptămână plăcut începând cu miercuri, în opinia șefei de Guvern.
Trezirea, stimați așa-numiți șefi din diverse departamente, și ajutați acești oameni!
Cel puțin asigurați oamenii cu apă, o echipă de medici, de polițiști și restul necesităților.
Este inuman din partea voastră!”, a menționat primarul capitalei.
La începutul lunii iunie, la frontiera cu România s-au creat cozi imense pe kilometri de TIR-uri.
Unui șofer de TIR moldovean în vârstă de 62 de ani i s-a făcut rău în timp ce aștepta să treacă de controlul din vama Albita și, deși un echipaj medical solicitat prin 112 l-a preluat, l-a adus la spitalul Huși, iar apoi s-a încercat transferul cât mai urgent la Iași, bărbatul a decedat în autospecială, pe la jumătate de drum.
Peste două săptămâni, șirul de TIR-uri, blocate la frontiera cu România s-a redus. Procesul verificărilor a fost deblocat, după decizia de a uni echipele tehnice din Moldova pentru a reuși operaționalizarea cât mai urgentă a proiectului pilot de control în echipele mixte la frontiera Leușeni-Albița.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!