4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) Publika TV publică o nouă înregistrare. De această dată Igor Dodon discută cu Serghei Iaralov: EI sunt siguri că voi nu o să semnați

Publika TV, televiziunea ce face parte din holdingul ce aparține liderului PD, Vlad Plahotniuc, publică o nouă înregistrare din cadrul presupuselor negocieri de formare a unei guvernări. De această dată, liderul democrat lipsește, în schimb, discuția se duce între președinte și controversatul Serghei Iaralov, omul de încredere al lui Vladimir Plahotniuc.

Foto: captură Publika TV

Din înregistrare, Igor Dodon îi dictează lui Iaralov un punct dintr-un eventual acord secret prin care i se oferă Tiraspolului un statut special în cadrul Republicii Moldova. Din discuții, se pare că s-ar fi convenit ca din textul acordului să fie evitat cuvântul federalizare.

Spre final însă, Dodon îi cere lui Iaralov să fie schimbat un alt punct din acord, cel legat de revenirea la sistemul electoral proprțional, în concordanță cu înțelegerea avută cu Kozak.

Serghei Iaralov refuză, iar Dodon îi reproșează acest lucru spunându-i că această prevedere a fost coordonată și că trebuie schimbată, altfel semnarea acordului va fi periclitată. „Ei și așa sunt siguri că voi nu o să semnați”, încheie nervos Igor Dodon.

Este cea de-a 3-a înregistrare lansată de Publika TV. Potrivit publicației, acestea sunt dovezile clare că Igor Dodon a propus federalizarea Republicii Moldova și este acuzat de trădare de patrie. La rândul său, Igor Dodon respinge acuzațiile. În cadrul unei emisiuni la TV8, președintele spune că propunerea de fedralizare a venit de la PD și că de fapt, știind că este filmat, a interpretat un rol pentru a dejuca planurile democraților de a rămâne la putere.


Pub