6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Și consilier municipal și membru al Consiliului de supraveghere la TRM: Șeful Arena Chișinău, amendat de ANI, după ce a încălcat regimul incompatibilităților de funcție

Directorul „Arena Chișinău”, Sergiu Stanciu, fostul candidat PAS la Primăria Orhei, a fost prins de Autoritatea Națională de Integritate că a încălcat regimul juridic al incompatibilităților. Potrivit actului de constatare, ultimul a deținut concomitent mandatul de consilier municipal la Orhei și calitatea de membru al Consiliului de supraveghere al „Teleradio Moldova”.

Foto: facebook

Solicitat să ofere explicații, Sergiu Stanciu a menționat că, deși a obținut mandatul de consilier municipal în Consiliul municipal Orhei, pe întreaga durată a mandatului acesta nu a participat la nicio ședință a Consiliului, nu a fost membru în nicio comisie de specialitate din cadrul acestuia și nu a beneficiat de niciun avantaj sau beneficiu rezultat din această calitate.

„În ceea ce privește funcția de Secretar al Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare al IP Compania „Teleradio-Moldova”, activitatea mea în acest cadru a fost strict legată de atribuțiile specifice postului ocupat, fără a exista vreo legătură, influență sau intersecție cu activitatea Consiliului municipal Orhei. În cadrul ședințelor Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare, nu au fost discutate subiecte, materiale sau reportaje legate de municipiul Orhei, ceea ce subliniază lipsa oricărui conflict de interese între cele două funcții”, a mai declarat funcționarul.

Astfel, „reieșind din lipsa prejudiciului adus interesului public, lipsa comiterii unor abateri similare anterior, precum și faptul că abaterea a fost admisă la nivel local, Sergiu Stanciu urmează a fi sancționat prin aplicarea sancțiunii contravenționale prevăzute de Codul Contravențional”.


Pub