Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, bărbatul s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.
„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele acestuia există o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare, emis de către autorităţile din Austria, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii", se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de ITPF Iaşi.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, în vederea luării măsurilor legale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!