Incidentul s-a petrecut în timpul concertului pe care Ian îl susținea alături de colegul său de breaslă, Azteca. Show-ul reprezenta primul show din cadrul noului turneu național al celor doi artiști, un moment extrem de așteptat de comunitatea lor de fani.
Spectatorii au fost rapid pe fază și au înregistrat secvența neașteptată cu telefoanele mobile. În scurt timp, imaginile au inundat rețelele de socializare, devenind virale și generând o revărsare de critici la adresa trapperului.
Felul în care a ales să se comporte pe scenă a stârnit rumoare și indignare, gestul fiind considerat cu atât mai scandalos cu cât la eveniment accesul a fost permis și minorilor, care au asistat neputincioși la întreaga scenă.
Ian a fost apoi criticat dur de alți artiști români:
Unii i-au recomandat control medical, în timp ce alții au pus-o doar pe seama dorinței lui Ian de a ieși în evidență.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!