35,90 lei/l Motorina urcă la 35,90 lei/l, benzina la 32,72 lei/l: noile prețuri ANRE de vineri 600 cazuri ANSP: 600 cazuri scabie și 313 pediculoză în 2026 47 acțiuni traumatice Bărbat bătut până la moarte în Bălți: expertiza a constat 47 de acțiuni traumatice, 26 la cap 36 ori Importul de cărbune s-a prăbușit de 36 de ori: de la 4.700 tone la 130 tone în septembrie
Răpirea polițistului, discutată la ședința Guvernului: Presupunem că în privința lui au fost pornite acțiuni ilegale de către forțele separatiste

Răpirea polițistului a fost discutată la ședința Guvernului. Sergiu Golovaci, secretarul de stat al MAI a declarat că a fost sesizat OSCE și CUC în acest sens.

Foto: UNIMEDIA

„Presupunem că în privința lui au fost pornite acțiuni ilegale de către forțele separatiste. Am sesizat toate organismele care funcționează în CUC. Am sesizat OSCE privind implicarea în procesul de eliberare a acestuia. Observatorii militari au fost sesizați să iasă la față locului însă deocamdată din partea transnistreană există un blocaj”, spune Golovaci.

Între timp, vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, spune că a făcut interpelările corespunzătoare către Tiraspol. „Am avut un grup care se află la punctul de verificare al mijloacelor e transport. Situația este alarmantă din punctul de vedere al modului în care a fost răpit”.

Între timp, SIS a anunțat că a identificat persoanele care l-au răpit pe polițistul moldovean.

Totodată, Procuratura raionului Florești a inițiat o cauză penală pe faptul răpirii unei persoane și uzurpare de calități oficiale de către angajaţii structurilor de forţă ale regiunii transnistrene.

Totul s-a întâmplat noaptea trecută. Persoane necunoscute au pătruns în gospodăria polițistului, care se afla în acel moment la serviciu, fiind angajat al Inspectoratului Florești. Necunoscuții, inscripționați pe haină cu „MGB” (n.n. așa-zisul minister al securității de stat de la Tiraspol) au spart geamurile casei, apoi l-au răpit pe omul legii, alertat de către soția sa și l-au dus într-o direcție necunoscută.


Pub