„Iarna aceasta va fi foarte dificilă în ceea ce privește asigurarea populației cu resurse energetice. Probabil, ea va fi și mai dificilă decât iarna trecută.
Dacă tranzitul gazelor din Rusia va fi blocat, iar noi deja auzim despre astfel de intenții, Transnistria va rămâne fără gaz. Iar dacă acest lucru se va întâmpla, se va schimba și costul energiei electrice, pe care o consumăm astăzi. Tariful va crește de cel puțin 1,5-2 ori, ceea ce va presupune o creștere în lanț a prețurilor pentru tot.
Situația cu gazul propriu-zis rămâne neclară. În timpul sezonului rece, se așteaptă ca valoarea sa pe piață să crească, ceea ce poate duce la o nouă creștere a tarifului intern”, a spus Dodon.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, afirmă că Republica Moldova încă mai folosește volume de gaz procurate anul trecut la prețuri mari, fapt ce menține tariful la 18 lei, deși la moment cumpărăm gaze naturale cu circa 400 dolari pentru o mie de metri cubi. Totodată, potrivit ministrului, dacă prețul de achiziție se va menține unul redus, vor exista premise pentru reducerea tarifului în sezonul rece.
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat pe 7 iunie, în ședință publică, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Moldovagaz”, în contextul obligației de serviciu public. Astfel, consumatorii casnici achită 16,73 de lei (fără TVA), sau 18,06 (cu TVA), pentru un metru cub de gaze naturale.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a recepționat pe data de 5 iunie 2023, solicitarea S.A. „Moldovagaz” privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali, bazată pe estimările prețurilor prezentate de S.A. „Energocom”. Astfel, miercuri, în regim de urgență, agenția se va întruni în ședință.
Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat că a trimis în adresa ANRE solicitare privind modificarea tarifului la gaz. Dacă ANRE aprobă cererea, consumatorii finali ar urma să achite 19 lei.
Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, a anunțat că tariful ar urma să scadă, luând în considerație prognoza prețurilor de achiziții la gaze pentru perioada iunie-decembrie 2023.
Premierul Dorin Recean a declarat că unele întreprinderi plătesc un tarif mult mai mic la gaz decât restul cetățenilor și că Guvernul monitorizează situația și va interveni. „Prețul actual la gazele naturale e dictat de necesitatea de a compensa devierile de preț și nu este echitabil ca această diferență de preț să fie acoperită doar de unele întreprinderi și de consumatorii casnici”, a menționat premierul.
Mai devreme, politicianul Renato Usatîi a notat că mai multe companii din țară vând gaz natural mai multor agenți economici cu un tarif cuprins între 11 și 14 lei, de două ori mai mic decât achită cetățenii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!