„De menționat, faptul că majoritatea cazurilor de scabie sunt înregistrate printre locuitorii din localitățile rurale. În special, 70% dintre aceste cazuri, sunt printre copiii cu vârstele cuprinse între 3 și 17 ani, din ei 63% sunt din grupurile organizate în instuțiile de educație timpurie, iar 27% în instituțiile de învățămînt preuniversitar.
Focar de scabie, la Strășeni: Numărul cazurilor este în creștere
Centrul de Sănătate Publică Chişinău, anunță, că pe teritoriul raionului Strășeni de la începutul lunii martie se observă o creștere îngrijorătoare a numărului de cazuri prin scabie. „Numărul de cazuri în decursul lunii curente crește de la 10 cazuri în luna ianuarie la 16 cazuri în luna martie și se observă o creștere de 3 ori mai mare în anul 2023 a numărului de cazuri la scabie, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022”, se arată într-un comunicat.
Scabia este o boală extrem de contagioasă. Îmbolnăvirile sunt favorizate de igiena precară, suprapopulare, vulnerabilitate socială, dar şi de anumite colectivităţi (grădinițe, internate, spitale, aziluri, închisori, case de copii). Scabia este o infestație cutanată și poate să apară la orice vârstă, afectînd în egală măsură atât bărbații, cât și femeile. Însă, populația cea mai vulnerabilă este reprezentată de copii, bâtrâni și de cei cu imunitate compromisă.
Persoanele apropiate pot fi purtătoare ale bolii, fără a prezenta simptome (purtător sănătos) și, astfel, pot contamina persoanele din anturajul lor. Pentru a evita o recidivă, tratarea anturajului și a mediului este esențială. La apariția erupțiilor cutanate specifice, nu ezitați, să vă adresați pentru consultație și tratament la medicul specialist sau la medicul de familie!”, menționează Cnetrul de Sănătate Publică Chișinău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!