Arestovici, despre racheta de la Briceni: „Moldova, a doua sau a treia oară, e supusă agresiunii militare ruse. Vreau să aud o voce din țara vecină, dar toți tac”

Consilierul președintelui ucrainean, Alexei Arestovici, a venit cu un comentariu cu privire la racheta căzută pe teritoriul Republicii Moldova în raionul Briceni. „Pentru a doua sau a treia oară, Moldova a fost supusă agresiunii militare din partea Federației Ruse. Vreau să aud o voce din țara vecină, dar toți tac”, a declarat Arestovici în cadrul unui interviu la Feigin

Foto: Profimedia Images

„Este rău să fii vecini cu țările aflate în război. Dar, pe de altă parte, ar fi bine, dacă ai devenit un astfel de vecin, să iei un rol mai decisiv. Așteptam o declarație mai serioasă din partea Republicii Moldova.

Ei, până la urmă, știu mai bine ce să facă cu teritoriul lor. În general, căderea unei rachete este unul dintre semnele agresiunii militare.

Pentru a doua sau a treia oară, Moldova a fost supusă agresiunii militare din partea Federației Ruse. Vreau să aud o voce din țara vecină, dar toți tac”, a menționat Alexei Arestovici.

Ieri, 5 decembrie, în apropierea orașului Briceni, într-o livadă, a fost descoperită o rachetă. Obiectul exploziv a fost descoperit de o patrulă a poliției de frontieră, care din cauza bombardamentelor rusești de astăzi, și-a intensificat gradul de atenție


Pub