șa cum și-a obișnuit fanii, italianul a postat imagini în care apare la bordul unui avion de lux sau într-un bolid foarte scump, îmbrăcat în haine extravagante, însă nu asta le-a atras atenția internauților.
Mulți dintre ei au început să se întrebe în comentarii dacă milionarul italian se simte bine. Aceasta pentru că în imaginile postate de el, acesta pare mult mai slăbit și are un aspect mult mai obosit decât în mod obișnuit.
„Este bine?”, „A renunțat să mai meargă la sală?” sau „Nu l-am mai văzut de multă vreme, sper că e bine, poate doar a îmbătrânit față de ultima oară când l-am văzut” sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de fani pe rețelele sociale.
Gianluca Vacchi, în vizorul autorităților fiscale din Italia
Nu există în momentul de față informații cum că milionarul ar avea probleme importante de sănătate, iar multe voci susțin că este foarte probabil ca acesta să fie doar obosit și puțin ieșit din formă.
Anul trecut, presa din Peninsulă a scris că Vacchi, dar și influencerul Luis Sal și alte vedete din social media, ar fi intrat în vizorul organelor fiscale din Italia. Poliția Financiară a recuperat 11 milioane de euro prin efectuarea de audituri, începând cu sfârșitul anului 2022, asupra a patru influenceri din Bologna, scrie Il Messaggero.
Gianluca Vacchi este un milionar Italian, cunoscut pentru stilul său de viață extravagant. Antreprenorul de 58 de ani este umărit de zeci de milioane de oameni pe rețelele sociale. Gianluca Vacchi s-a înscris la Universitatea Studiorum din Bologna și are o diplomă în afaceri și economie. După aceea a intrat în afacerea tatălui său, la vârsta de 25 de ani.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!