România a devenit, din 2021, a treia cea mai vorbită limbă din Anglia și Țara Galilor, după vorbitorii de limbă engleză și polonă. Însă, este a doua cea mai vorbită limbă, dacă luăm în calcul doar comunitățile de imigranți.
Potrivit Institutului Național de Statistică din Regatul Unit, în 2011, doar 73.000 de persoane au declarat că vorbesc limba română, iar în 2021, numărul acestora a ajuns la 472.000, fiind cea mai mare creștere înregistrată în rândurile imigranților.
„Datele recensământului din 2021 privind migrația internațională și limba arată creșteri similare pentru români şi cei care au limba română ca limbă principală. Aceste creșteri sunt probabil determinate de ridicarea restricțiilor de muncă pentru cetățenii români din 2014”, explică autoritățile britanice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!