Coaliția guvernamentală, care reunește conservatorii cancelarului Friedrich Merz și social-democrații, a votat de asemenea pentru suprimarea unui mecanism de naturalizare accelerată, care fusese introdus de precedentul guvern al lui Olaf Scholz. Nu în ultimul rând, miniștrii și-au dat acordul pentru a înscrie în lege că Germania vrea să 'limiteze' imigrația, nu să o 'controleze', cum este cazul în prezent. Această înăsprire generalizată mai trebuie să fie aprobată de deputați până cel târziu în iulie. 'Astăzi este o zi decisivă în ceea ce privește reducerea migrației ilegale', a estimat ministrul de interne conservator Alexander Dobrindt, în timpul unei conferințe de presă. Suspendarea pentru doi ani a reîntregirii familiale pentru refugiații care nu au obținut drept de azil 'va degreva direct municipalitățile' ale căror capacități de primire sunt limitate și este menită de asemenea să descurajeze migranții să vină în Germania știind 'că aici nu există posibilitatea' de a-i aduce mai târziu pe apropiații lor, a spus el. Această măsură a fost deja pusă în aplicare între 2016 și 2018, în urma marii crize a migrației, a amintit ministrul. Alexander Dobrindt a anunțat de asemenea suprimarea posibilității de a dobândi cetățenia germană după trei ani pentru străinii care au dat dovadă de bună integrare, revenind astfel la legislația precedentă, conform căreia naturalizarea poate să aibă loc cel mai devreme după cinci ani. Este vorba de un angajament asumat de conservatori în timpul campaniei electorale pentru legislativele din 23 februarie, dominată de problema migrației, în special după mai multe atacuri sângeroase în care au fost implicați străini în ultimele luni. Partidul de extremă dreapta ostil migranților AfD a profitat de aceasta, înregistrând cel mai bun scor al său din istorie și clasându-se pe locul al doilea în scrutin. Cancelarul federal Friedrich Merz nu încetează să repete să limitarea netă a migrației este singurul mijloc de a combate eficient ascensiunea AfD. Dobrindt a anunțat deja la începutul lui mai respingerea majorității solicitanților de azil la frontiere și o înăsprire a controalelor, o măsură controversată și deloc apreciată de țările vecine. 'Aceste decizii suscită critici, fapt deloc suprinzător, însă acestea sunt decizii necesare pentru a marca în mod clar schimbarea de direcție în materie de politică a migrației', a estimat el.
Cetățenia germană devine mai greu de obținut: Guvernul de la Berlin înăsprește legislația pentru imigranți
Guvernul german a adoptat miercuri mai multe proiecte de lege menite să limiteze migraţia, inclusiv o suspendare a reîntregirii familiale, în urma recentei înăspriri controversate a controalelor la frontiere, informează AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!