Potrivit autorităților, la data de 11 martie, doi suspecți din Chișinău au fost reținuți în flagrant, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger” în timp ce încercau să comercializeze mai multe doze de cocaină.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat aproximativ 30 de grame de cocaină, un cântar electronic de înaltă precizie, pachețele de tip zip-lock, telefoane mobile utilizate în activitatea infracțională, precum și mijloace financiare în sumă de 10.000 de lei și 210 de euro.
Ulterior, liderul grupării a fost reținut după ce a intrat pe teritoriul Republicii Moldova prin punctul de trecere a frontierei „Giurgiulești–Galați”, la volanul unui BMW X6. Acesta a fost monitorizat până pe traseul M3 „Chișinău–Cimișlia”, unde a fost stopat de către oamenii legii.
În urma percheziției corporale, asupra suspectului a fost depistat un pachet vacuumat, învelit în bandă adezivă, care conținea 55 de grame de cocaină. De asemenea, în automobil au fost găsite și ridicate telefoane și bani.
Valoarea totală a drogurilor scoase din circuit depășește 230.000 de lei. Potrivit estimărilor, un gram de cocaină este comercializat pe piața neagră la un preț cuprins între 135 și 170 de euro.
La solicitarea procurorilor, instanța de judecată a emis mandate de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele suspecților.
Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, persoanele implicate riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!