Proba scrisă a avut loc pe 6 octombrie 2026, la Centrul Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație. Ulterior, candidatele au trecut prin etapa interviului, desfășurată pe 15 octombrie.
În urma evaluării rezultatelor, MEC a anunțat că Ludmila Dubciuc, cu grad didactic superior, a fost declarată învingătoarea concursului.
Aceasta activează în cadrul colegiului din anul 2003 și are 30 de ani de experiență didactică, precum și 10 ani de activitate managerială.
Profesoară de matematică și metodica predării, Dubicuc ocupa și funcția de directoare adjunctă pentru instruire practică și producere la Colegiu.
Totodată, numele său apare și în contextul unui concurs pentru funcția de director al Colegiului Pedagogic „Mihai Eminescu” din Soroca, organizat în 2015.
Diana Tanas este absolventa Colegiului „Mihai Eminescu” din Soroca, iar ulterior a devenit profesoară de științe administrative și drept, în cadrul acestei instituții. Potrivit unui raport al Colegiului pentru anul de studii 2021–2022, avea grad didactic doi.
Pe lângă activitatea didactică, Tanas este implicată în inițiative educaționale și civice.
Un detaliu aparte al concursului este că Diana Tanas, contracandidata Ludmilei Dubciuc, i-a fost elevă la Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca.
Înregistrarea audio a interviului poate fi accesată aici.
Până acum, directoarea Colegiului „Mihai Eminescu” din Soroca a fost Tatiana Vișniovaia. Ea a câștigat concursul pentru această funcție în mai 2021.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!