35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Pompierii și salvatorii au participat la expoziția Arena Auto Fest 2023 desfășurată în municipiul Chișinău

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au participat pe parcursul zilelor de 24 - 25 iunie la expoziția Arena Auto Fest 2023, desfășurată în municipiul Chișinău.

Foto: IGSU

Aici, salvatorii și pompierii au prezentat tehnica din dotare, echipamentul de intervenție, dar și au comunicat despre măsurile de prevenire a situațiilor de risc. Totodată, în scopul cultivării unor comportamente responsabile în rândul tuturor participanților la trafic și prevenirii accidentelor rutiere, angajații IGSU au organizat un exercițiu demonstrativ de descarcerare în urma unui accident rutier.

Astfel, după ce recent au încheiat cu succes ediția 2023 a Școlii Securității pentru copii, cu genericul „Împreună, prevenim riscurile”, salvatorii și pompierii au venit să promoveze reguli de siguranță în traficul rutier pe o platformă care întrunește comunitatea automobiliștilor și producătorilor auto, la expoziția organizată la Arena Chișinău. Oricare ar fi preferințele în domeniul auto, regulile de securitate rămân aceleași pentru toți participanții la trafic, iar necunoașterea sau neglijarea lor pot avea consecințe tragice.

Pentru a fi cât mai convingători, pompierii și salvatorii au simulat o descarcerare de automobile, implicând și operațiuni de salvare a unei vieți omenești chiar în fața vizitatorilor expoziției. Adulți, adolescenți, părinți și copii au aflat din prima sursă ce acțiuni trebuie să întreprindă atunci cât devin martori sau actori ai unui accident rutier grav și, mai ales, ce comportamente trebuie evitate cu orice preț, pentru a nu dăuna.

Tot aici, publicul prezent, și mai ales copiii curioși, au putut afla mai multe despre misiunile intervenție și tehnica auto cu destinație specială folosită de pompieri, salvatori, polițiști, carabinieri și polițiștii de frontieră, pentru a menține securitatea pe drumurile, în satele și orașele noastre, precum și de-a lungul granițelor țării. Cultura securității e despre cunoaștere și implicare responsabilă din partea tuturor.


Pub